Charta Expulsatilor Germani
Constienti de responsabilitatea lor în fata lui Dumnezeu si a oamenilor, constienti ca fac parte din comunitatea de cultura crestina-occidentala, constienti ca apartin poporului german si recunoscând misiunea comuna a tuturor popoarelor europene, reprezentantii alesi ai milioanelor de expulzati au hotarit, dupa matura reflexiune si dupa ce si-au examinat constiinta, sa dea, în fata poporului german si a lumii întregi, o declaratie solemna care defineste îndatoririle si drepturile si pe care expulzatii germani o considera drept lege fundamentala a lor si drept conditie indispensabila pentru întemeierea Europei li-bere si unite.
1. Noi, expulzatii germani, renuntam la razbunare si rasplata. Aceasta hotarîre ne este scumpa si sfânta, gândindu-ne la suferintele imense ce le-a îndurat omenirea, mai ales în ultimul deceniu.
2. Vom sprijini din toate puterile noastre orice initiativa de a crea o Europa unita, în care popoarele sa traiasca fara frica si orice constrângere.
3. Prin munca grea si neobosita vom participa la recladirea Germaniei si Europei. Noi ne-am pierdut patria. Cei fara patrie sunt straini într-o lume straina. Dumnezeu a daruit fiecarui om o patrie. Despartindu-1 pe om cu sila de patria sa, îi ucizi sufletul.
Noi am îndurat acest destin si 1-am trait din plin. De-aceea ne credem chemati sa cerem sa ni se recunoasca si sa ni se dea în realitate dreptul asupra patriei noastre, ca un drept fundamental al omenirii, lasat de Dumnezeu.
Cât timp acest drept nu ne este dat de fapt, nu vrem sa stam însa izolati si condamnati la inactivitate, ci dorim sa lucram si sa activam împreuna cu toti membrii poporului nostru, în conditiuni noi si lamurite, de frateasca si întelegatoare convietuire. De aceea cerem - astazi ca si ieri:
1. Drepturi egale de cetateni, nu numai în fata legii, ci si în viata reala de toate zilele.
2. O repartitie justa si chibzuita a tuturor sarcinilor ultimului razboiu asupra întregului popor german, cât si o executare cinstita a acestui principiu.
3. Integrarea rationala a expulzatilor de toate profesiunile în viata poporului german.
4. Intrebuintarea activa a expulzatilor germani la recladirea Europei.
Popoarele din lumea întreaga sa-si simta partea de responsabilitate pentru soarta expulza-tilor, acestia fiind cei mai greu loviti de necazurile timpurilor noastre.
Popoarele sa actioneze, corespunzator obligatiilor lor crestine si dupa cum le dicteaza con-stiinta lor proprie.
Popoarele trebuie sa recunoasca, de fapt, ca destinul expulzatilor germani - ca si al tuturor refugiatilor celorlalti - este o problema mondiala, pentru a carei solutionare se cere cea mai înalta raspundere morala si ca ea obliga la cele mai enorme sfortari.
Apelam la toate popoarele si la toti oamenii binevoitori, sa contribue din rasputeri, pentru a gasi pentru noi toti o cale care sa ne scoata din vina, nenorocire, suferinta si mizerie si sa ne poarte catre un viitor mai bun.
Stuttgart, 5 August 1950